Iubitul meu,
Iarba era rece și ... udă. M-am ridicat în degete ca să ajung la o creangă cu cireșe. Am ajuns creanga, care mi-a dăruit o mică ploiță și am cules cîteva cireșe verzi. Cireșele verzi, ca și vata dulce, poartă gustul copilăriei.
Cînd eram copil, chiar și conform pașaportului, credeam în Moș Crăciun. Mai credeam că părinții mei vor fi mereu tineri. Credeam că dacă închid ochii și mă acoper cu cearșaful, întunericul e mai puțin înspăimîntător. Cînd eram mică nu puteam să aleg care e mîncarea, anotimpul și culoarea preferată. Mîncam fructe verzi, ne mai putînd aștepta pînă se vor coace. Și genunchi-mi erau mereu răniți. Și coatele. Uneori și nasul. Vara schimbam 3 tricouri pe zi. Nu, nu eram fashion-istă. Eram o curioasă, care făcea tot ca să-și satisfacă curiozitatea.
Cînd eram mică, foarte greu mă aduceai acasă. Unicul lucru care putea să mă țină în casă era o carte bună. Iarna-mi plăcea să fac oameni de zăpadă. Și erau întreceri între cartiere, al cui omuleț e mai frumos. Vara ne cățăram în copacii de vișini de lîngă școală și le ușuram povara :)
Acum, pașaportu-mi arată că sunt mare. Societatea-mi zice că am crescut. În realitate, a crescut corpul și mintea. Eu am rămas mică. Și acum mi-i greu să identific culoarea, mîncarea și anotimpul preferat. Și acum, o carte bună mă ține lîngă ea. Și acum pot avea genunchii și coatele roase.
Știi, iubitul meu, probabil copilăria e cea mai vie dovadă că naivitatea, curiozitatea, spontanietatea și .... bunătatea sunt ingredientele perfecte pentru o adevărată poftă de viață.
Femeia,
care încă mănîncă cireșe verzi
Iarba era rece și ... udă. M-am ridicat în degete ca să ajung la o creangă cu cireșe. Am ajuns creanga, care mi-a dăruit o mică ploiță și am cules cîteva cireșe verzi. Cireșele verzi, ca și vata dulce, poartă gustul copilăriei.
Cînd eram copil, chiar și conform pașaportului, credeam în Moș Crăciun. Mai credeam că părinții mei vor fi mereu tineri. Credeam că dacă închid ochii și mă acoper cu cearșaful, întunericul e mai puțin înspăimîntător. Cînd eram mică nu puteam să aleg care e mîncarea, anotimpul și culoarea preferată. Mîncam fructe verzi, ne mai putînd aștepta pînă se vor coace. Și genunchi-mi erau mereu răniți. Și coatele. Uneori și nasul. Vara schimbam 3 tricouri pe zi. Nu, nu eram fashion-istă. Eram o curioasă, care făcea tot ca să-și satisfacă curiozitatea.
Cînd eram mică, foarte greu mă aduceai acasă. Unicul lucru care putea să mă țină în casă era o carte bună. Iarna-mi plăcea să fac oameni de zăpadă. Și erau întreceri între cartiere, al cui omuleț e mai frumos. Vara ne cățăram în copacii de vișini de lîngă școală și le ușuram povara :)
Acum, pașaportu-mi arată că sunt mare. Societatea-mi zice că am crescut. În realitate, a crescut corpul și mintea. Eu am rămas mică. Și acum mi-i greu să identific culoarea, mîncarea și anotimpul preferat. Și acum, o carte bună mă ține lîngă ea. Și acum pot avea genunchii și coatele roase.
Știi, iubitul meu, probabil copilăria e cea mai vie dovadă că naivitatea, curiozitatea, spontanietatea și .... bunătatea sunt ingredientele perfecte pentru o adevărată poftă de viață.
Femeia,
care încă mănîncă cireșe verzi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu