Iubitul meu,
Am promis că-ți scriu cum să fugi de pe altar. Mă țin de promisiuni.
Partea I.
Cînd sunt mici se joacă de-a nunta. Cind sunt adolescente își imagineaza căsătoria cu băiatul din liceu. Cînd sunt tinere își aleg (de multe ori în taină) rochia de mireasă, machiajul, localul perfect pentru nuntă. Și cînd o fac, plasează zeci sau sute de poze în albume cu denumiri "generice" - "Cea mai fericită zi", "Povestea noastră", "Feeria dragostei noastre". Așa sunt Ele, Femeile. Cred că undeva în creier femeile au o secțiune
specială destinată dorinței, planificării și organizării nunții. Dar se pare că creatorul uneori mai uită să adauge
această secțiune. Ca în cazul meu. Eu nu vreau să mă căsătoresc.
El a știut asta. Întotdeauna. Și tot el, în glumă, în cîte-o dimineață cu soare, la o ceașcă de ceai, mă cerea în
căsătorie. Îi plăcea că de fiecare dată că răspundeam diferit. Îl amuza. Cred.
Prima dimineață în care cererea nu a fost făcuta în glumă nici soare nu era. Era serios și emoționat. După refuzul meu, care, deși îmbrăca diferite forme, reușise să devină tradițional, nu au urmat rîsetele, devenite la fel de tradiționale. El a repetat întrebarea, iar eu răspunsul, de data asta nevoalat. Rîstele de cîndva au fost înlocuite de una dintre cele mai mari cerți pe care le-am avut vre-o data.
Am întirziat la serviciu, mai mult ca deobicei și cea mai mare parte din zi am căutat chirie. Nu am găsit ceva potrivit. Dar nu ăsta a fost motivul că nu am plecat. Dar pentru că la întoarcere a recunoscut că a forțat nonta și la fel ca un băiat care-și iubește iubita vergină, va aștepta cît timp e nevoie pînă mă voi decide și voi dori și eu același lucru.
După aceasta nu am mai glumit pe seama cererii în căsătorie. Păcat, eu atît de mult iubeam aceste glumițe.
Femeia,
fără o secțiune
Am promis că-ți scriu cum să fugi de pe altar. Mă țin de promisiuni.
Partea I.
Cînd sunt mici se joacă de-a nunta. Cind sunt adolescente își imagineaza căsătoria cu băiatul din liceu. Cînd sunt tinere își aleg (de multe ori în taină) rochia de mireasă, machiajul, localul perfect pentru nuntă. Și cînd o fac, plasează zeci sau sute de poze în albume cu denumiri "generice" - "Cea mai fericită zi", "Povestea noastră", "Feeria dragostei noastre". Așa sunt Ele, Femeile. Cred că undeva în creier femeile au o secțiune
specială destinată dorinței, planificării și organizării nunții. Dar se pare că creatorul uneori mai uită să adauge
această secțiune. Ca în cazul meu. Eu nu vreau să mă căsătoresc.
El a știut asta. Întotdeauna. Și tot el, în glumă, în cîte-o dimineață cu soare, la o ceașcă de ceai, mă cerea în
căsătorie. Îi plăcea că de fiecare dată că răspundeam diferit. Îl amuza. Cred.
Prima dimineață în care cererea nu a fost făcuta în glumă nici soare nu era. Era serios și emoționat. După refuzul meu, care, deși îmbrăca diferite forme, reușise să devină tradițional, nu au urmat rîsetele, devenite la fel de tradiționale. El a repetat întrebarea, iar eu răspunsul, de data asta nevoalat. Rîstele de cîndva au fost înlocuite de una dintre cele mai mari cerți pe care le-am avut vre-o data.
Am întirziat la serviciu, mai mult ca deobicei și cea mai mare parte din zi am căutat chirie. Nu am găsit ceva potrivit. Dar nu ăsta a fost motivul că nu am plecat. Dar pentru că la întoarcere a recunoscut că a forțat nonta și la fel ca un băiat care-și iubește iubita vergină, va aștepta cît timp e nevoie pînă mă voi decide și voi dori și eu același lucru.
După aceasta nu am mai glumit pe seama cererii în căsătorie. Păcat, eu atît de mult iubeam aceste glumițe.
Femeia,
fără o secțiune
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu