Iubitul meu,
Iti scriu cum e sa fugi de pa altar.
Partea II
Dupa o seara in imbratisari, destainuiri si vise, stind in pat, goi, ma decid totusi sa fac ceea ce tot amin de citeva saptamaini - sa pun punctul relatiei pe care am inceput sa o simt ca o piatra. El mi-o ia pe dinainte si ma cere in casatorie. Eu zimbesc. El continua sa insiste. Toate baricadele pe care le-am construit cindva, pentru a ma ascunde dupa ele daca lucrurile iau o intorsatura serioasa, au fost demolate si aruncate in parti.
- Cind vrei sa ne casatorim?
- La toamna.
"Raspuns traditional", gindesc eu.
- Refuzurile nu se accepta. Si de fapt, te-am anuntat, ca sa stii. Am de gind sa merg la mama ta, sa te cer de sotie, conform traditiilor. Daca tu nu doresti, ea imi va permite sa devin sotul tau.
"O, nu, va rog, nu o implicati pe mama. Ea e prea emotiva si prea mult isi doreste sa-si vada fiica in rochie alba".
- Bine, i-am zis eu. Fie asa cum zici. Mireasa inca nu am fost.
Urmatoarele zile au fost pline de buimacie, panica, si pene de aripi care incet dar sigur sunt taiate. El plecase si-mi scria pe internet cit de fericit e. Eu ramasesem si ma zbateam in ginduri si sentimente stranii.
Am facut ceea ce nu am facut nicioada - i-am scris cuvintele de adio pe internet. Josnic din partea mea. Dar nu mai rezistam da transmis zimbete in chat, la replicile lui ce tineau de giuvaieri, casa, planificari si invitati.
Atit.
Ca un chirurg care taie, fara anestezie, fara sa anunte. Ca un chirurg neindeminatic si josnic.
Femeia,
ca un chirurg.
Iti scriu cum e sa fugi de pa altar.
Partea II
Dupa o seara in imbratisari, destainuiri si vise, stind in pat, goi, ma decid totusi sa fac ceea ce tot amin de citeva saptamaini - sa pun punctul relatiei pe care am inceput sa o simt ca o piatra. El mi-o ia pe dinainte si ma cere in casatorie. Eu zimbesc. El continua sa insiste. Toate baricadele pe care le-am construit cindva, pentru a ma ascunde dupa ele daca lucrurile iau o intorsatura serioasa, au fost demolate si aruncate in parti.
- Cind vrei sa ne casatorim?
- La toamna.
"Raspuns traditional", gindesc eu.
- Refuzurile nu se accepta. Si de fapt, te-am anuntat, ca sa stii. Am de gind sa merg la mama ta, sa te cer de sotie, conform traditiilor. Daca tu nu doresti, ea imi va permite sa devin sotul tau.
"O, nu, va rog, nu o implicati pe mama. Ea e prea emotiva si prea mult isi doreste sa-si vada fiica in rochie alba".
- Bine, i-am zis eu. Fie asa cum zici. Mireasa inca nu am fost.
Urmatoarele zile au fost pline de buimacie, panica, si pene de aripi care incet dar sigur sunt taiate. El plecase si-mi scria pe internet cit de fericit e. Eu ramasesem si ma zbateam in ginduri si sentimente stranii.
Am facut ceea ce nu am facut nicioada - i-am scris cuvintele de adio pe internet. Josnic din partea mea. Dar nu mai rezistam da transmis zimbete in chat, la replicile lui ce tineau de giuvaieri, casa, planificari si invitati.
Atit.
Ca un chirurg care taie, fara anestezie, fara sa anunte. Ca un chirurg neindeminatic si josnic.
Femeia,
ca un chirurg.
