Scrisoarea #51

Iubitul meu,

"- Suntem tăcuți!"

Și am tăcut. Cred că tăcerile astea fac parte din globalizare. Căci, tendința de a vorbi mult, dar de a spune puțin devină o normă, un standard. Tăcem cînd iubim. Tăcem cînd ne doare. Zicem banalități. Căci, doar zicînd banalități, lumea te înțelege. Cel puțin, lipsește nedumirirea în priviri și necesitatea de a mai repeta o dată cele zise.

Tăcem pentru că suntem puternici. Sau foarte slabi. Tăcem pentru că

Scrisoarea #50

Iubitul meu,

A trecut ceva timp de la ultima scrisoare. Ceva mult timp... Timp în care am sorbit întîlniri neprevăzute, am mai ucis cîțiva fluturi în stomac, și în care m-am împrietenit bine cu detașasrea. Căci anume ea te ține integru atunci cînd ești desfăcut de sentimente controverse.

Unul din cele mai controverse sentimente ține de fericire. Deobicei ferirea persoanei dragi te face fericiti. Dar știi ce se întîmplă atunci cînd această fericire doare?

Scrisoarea #49

Iubitul meu,

Hai să mergem de mâină în public. Cînd mergem la cumpărături. Sau când mergem la prieteni. Sau la serviciu.

Hai să ne sărutăm. Sfios, pe marginea trotuarului. Sau pasional, în fața ușei de intrare în apartament.

Hai să ne organizăm un picnic. Cu față de masă în carouri, vin și cașcaval.

Hai să facem teste psihologice. Să ne rîdem de rezultate. Sau să ne punem pe gînduri.

Hai să mergem la o plimbare cu bicicletele. Sau cu rolele. Sau pur și siplu. Prin parc.

Hai să lăsăm jocurile la o parte. Hai să ne scoatem măștile. Și hai ăur și simplu să savurăm. Pe noi înșine..... Viața...


Femeia,
care îndeamnă