Scrisoarea #47

Iubitul meu,

Cît de simplu e să fii simplu? Cît de simplă poate fi simplitatea? Iată încă un joc de cuvinte care se joacă cu gîndurile-mi.

Eu niciodată nu am înțeles,  dacă tot se vehiculează că simplitatea e genială, și că genialul e simplu, de ce oamenii, atunci cînd dau de această simplitate, încep să (se) complice? Poate lucrurile complicate par mai
intelegente, mai filozofice? Poate fi. Poate oamenii pur și simplu nu știu ce să facă în fața unor adevăruri? Chiar e mai ușor să vorbești (fie și nu foarte frumos), decît să faci ceva de facto. Și asta poate fi.

Pot fi și alte explicații. Dar de ce să complic totul? :) Pentru mine e simplu. Simplitatea e o trăsătură fie a geniului (nu doar în sensul utopic), fie a copilului. Dar deobicei, este o simbioză frumoasă între aceștia doi. Ai observat cîte lucruri geniale spun și fac copiii? Ai citit despre oameni geniali? Poate chiar ai și cunoscut? Sunt și ei niște copii mari!

Posibil e mai greu să alegi conștient simplitatea. Poate e mai ușor (și mai prudent) să fii complex, să complici. Totuși, cît de frumoasă e cea mai simplă simplitate.

Femeia,
care tot mai rar complică