Scrisoarea #20

Iubitul meu, 

Azi am înghețat în drum spre serviciu. Și corpul, că e frig afară. Și sufletul, că numai fețe mîhnite văzui, femei cu ochii stinși, adolescenți needucați, bărbați cu priviri disperate.

În oficiu m-am încălzit. Și corpul, cu o ceașcă de ciocolată fierbinte. Și sufletul, cu zîmbetele colegilor, cu feedback-ul primit de cititorii. Și acum e cald, și e bine.

Și m-am gîndit că uite, noi suntem niște d e p e n d e n ț i.

Noi, dispoziția noastră, starea de spirit depinde de vremea de afară, de oamenii de alături, de mari și mici fleacuri. Chiar dacă pretindem că suntem puternici, independenți și liberi, un zîmbet (chiar și a unui străin) ne încălzește, iar lipsa unui răspuns la salutul nostru adaugă o picătură de gri în nuanța zilei, zilei noastre.

Cînd pentru prima oară am conștientizat acest fapt .... m-am revoltat. Firea mea rebelă s-a indignat. Firea mea rebelă a cerut independență, de TOȚI factorii. Și am încercat să i-o dau, independența. Și a început să se primească. Și a fost bine, căci au început să dispară picăturile gri. Și a fost rău, că au început să dispară și picăturile luminoase, că am început să mă izolez de tot și toate. Și am înțeles: nu e cea mai bună soluție. Am găsit soluția și sunt fericită.

Mi-am instalat un bun filtru și un puternic convertor-transformator. Am început să filtrez factorii care să mă influențeze. Da, m-am lăsat influențată ..... de frumos, de bun. Am început să mă bucur de un zîmbet, de timpul de afară, de o ceașcă de ceai gustos. Iar factorii care anterior pictau cu gri, trec printr-un proces de convertire. Caut și( în 99,9 cazuri din 100) găsesc partea bună, partea pozitivă, partea de la care am ce învăța și mai ales partea nostimă.

Știi ce am înțeles? Viața asta e ca o salată cu multe ingrediente. Unele dintre ele îți plac, altele nu, dar dacă știi cu ce să le amesteci, și ce să-i mai adaugi, în final vei avea cea mai gustoasa salată din cîte ai încercat vre-o dată.

Femeia,

care-și prepară salata cu stropi de lumină